Medalia din inalt

Un pas in fata celuilalt. Din ce in ce mai repede, mers transformat intr-o alergare cu pasi numarati. O bataie scurta, o clipa de imponderabilitate furata in plin camp gravitational si STAI! Fiecare milimetru in plus sau in minus, fiecare bataie de inima sau retinere inconstienta, uneori o simpla alunecare imperceptibila a unei suvite de par sau un gand razlet pot fi un esec. Si un motiv s-o iei de la capat. Inca o data si inca o data, totul repetat la nesfarsit, pana cand automatismul preia carma si echilibrul invata noile coordonate. Pana cand sala izbucneste in ropote de aplauze si privirea ti se indreapta catre un steag pe care tu si munca ta l-ai pus acolo, in cel mai inalt loc.

Un spital dupa altul. Sperante si visuri, dezamagiri si infrangeri, castele de nisip ridicate cu un zambet dar maturate de valul nemilos al diagnosticelor pesimiste. Trecere brusca de la barna din gimnastica la mersul pe un fir atat de subtire. Firul vietii copilului tau. Si-un echilibru de care nu sunt responsabile nici bataile inimii, mai aprige ca niciodata, nici ambitia si repetarea la nesfarsit a exercitiului, nici dorinta sau speranta. Pentru ca e doar viata…

O viata care se curma prea brusc, ca o medalie pe care ti-ai dorit-o atat de mult si stii ca n-o vei avea niciodata-n palmares. Dar la care vei privi des, inaltandu-ti ochii inecati in lacrimi si ducand mana la inima. Pentru ca ea va fi acolo, in locul cel mai sigur, mai cald si mai inalt…