Category Archives: Anti-SOCIAL

Autocaracterizare colectiva

Motto: “They laugh at me because I’m different; I laugh at them because they’re all the same”

Kurt Cobain

Am uitat sa scriem pentru ca avem cuvintele la noi si-am inceput sa o facem pentru simplul fapt ca ele ne vin la gura.

Compensam lipsa de informatie cu lipsa de bun simt, cand cea mai elementara matematica ne spune ca suma a doua lucruri negative nu poate fi niciodata pozitiva.

Ne reprimam sentimentele in fata unui articol bun ca sa rabufnim in mii de comentarii, culmea! contestatare, la un articol care ne jigneste inteligenta prin lipsa de forma si fond.

Ne zbatem in mocirla mediocritatii mandri ca suntem la suprafata, fara sa realizam ca nu facem altceva decat sa ne afundam mai mult.

Nascuti pacatosi, devenim moralisti desavarsiti la fiecare spovedanie publica pe care-o cautam insistent, chipurile intru impartasania experientelor.

Oglinzile se sparg in ani de ghinion, dar de vina nu-s niciodata chipurile noastre schimonosite de invidia pe frumusetea vecinului.

Devenim in fiecare zi mai buni, dar in a face rau.

Calcam pe umerii propriilor copii cu scuza ca numai asa vedem mai bine calea cea dreapta pe care trebuie sa-i indrumam. Noroc ca-i invatam sa poarte casca 😀

Ne lipseşte ceea ce nu ştim să ne clădim singuri, dar nu ne gandim nicio clipa ca pentru a cladi trebuie sa cureti locul de ce darami in fiecare zi…

In rest suntem perfecti. Mai ales eu 😀


Calatoriile unui roman

Motto:  “S-a spus că, în lumea oamenilor, „centrul e peste tot, iar periferia nicăieri“. În România e invers. Periferia e peste tot. Aşa că, orice ai face, eşti la margine: în politică, unde te înjură toţi, sau în masa anonimă, unde n-ai acces la putere. Românul are, de altfel, un adevărat complex al marginalităţii şi al provincialităţii. Mereu suntem „departe”, neiubiţi, suferinzi, chinuiţi. Avem o vocaţie de victime, şi când nu ne iese, o confecţionăm.”
Andrei Plesu

Sunt urmarita de ceva vreme de sintagme care-mi zdruncina urechile cu sunetul rotilor de tren pe calea inspumata a marii. Alaturare oarecum fortata, recunosc, dar care nu mai deranjeaza pe nimeni chit ca se stie foarte bine ca nu prea mai avem nici trenuri, nici flota. Ciufulita bine de sintagme precum “cred cu tarie” sau “lupta pentru tine”, cantarind spasita si dezinteresata amaraciunile legate de “furturile lor” adunate cu cele ale “ba ale lor”, mintea mea de pe urma a refuzat sa mai coopereze.

In vidul de putere creat, imaginatia a luat-o razna. Si iata cum m-am trezit in tara unor oameni mici, ajutandu-l cu o singura mana (cea cu stampila) pe presedintele acestora sa blocheze o flota in port si apoi s-o faca sa dispara. Discursul fals autoritar al unui om mai inalt cu o unghie decat primul sau ministru (cunoscut in toata tara nu atat pentru legile date cat pentru ironiile lansate de presa la impartirea lumii intre cei cu “tocuri inalte” si cei “fara tocuri”) au fost suficiente sa ma indeparteze de lumea lor.

Am ajuns apoi intr-o altfel de tara. O tara a tehnologiei avansate. Din loc in loc, mii de lucsi erupeau zgomotos deruland un ecran pe care se putea citi:
“Vrei sa-ti portezi votul cu tine? Iata cateva lucruri pe care ar trebui sa le stii:
1: Urca-te numai intr-un microbuz in care cunosti cel putin o persoana, altfel exista posibilitatea sa nimeresti alta retea si asta o sa te coste scump;
2. Completeaza orice cerere de portare la un partid cat timp semnatura iti creste semnificativ contul in banca;
3. Nu astepta ca partidul pe care intentionezi sa-l votezi sa faca ceva pentru tine. Desi ei vor ca tu sa crezi asta, n-ai nevoie de galeti, pelerine, pixuri si calendare. Ofera-te singur, negociaza, propune-le inca cinci prieteni care-ti stiu numarul si de care stii sigur ca te vor suna, indiferent in ce retea esti, si vei fi portat direct in noul partid. Beneficiind si de alegerea numarului. Pe listele pentru senatori sau deputati.”

Am trecut prin tara uriasilor (supranumiti si moguli) unde afacerile se fac in sferele inalte, ferite de ochii muritorilor de rand, apoi prin patria dinozaurilor politici, prin tara elitelor construite peste noapte, prin tara oamenilor care voteaza cu abnegatie si responsabilitate un nume pe care l-au uitat in momentul in care au parasit cabina de vot.

Fugind de toate, am cautat un loc in care sa ma ascund. M-am trezit intr-o cutie de lemn, incercand sa dau la o parte perdeaua din spatele meu. O voce metalica, bruiata de paraziti, imi franse gestul: “He, he, he. Nu uita ca la referendumul cu numarul o suta desfasurat pe perioada mandatului meu, ai votat obligativitatea participarii la vot pentru toti cetatenii Romaniei. Nu poti parasi cabina pana ce nu bifezi una dintre casutele buletinului de vot. Nu uita, alegerea iti apartine!” De abia atunci am realizat ca am mainile ocupate. O stampila si un biletel cu o singura casuta in care scria:
“Vreau legalizarea prostitutiei si a drogurilor, vreau ca Gigi Becali sa plece din Ghencea si pe ******** presedinte.”

Si, desi trecusem prin atatea tari gasind raspunsul la multe, desi aveam invatata lectia respectului fata de celalalt, a admiratiei fata de fiinta umana, a increderii in bunatatea genuina si a sperantei continue in bine, mi-a fost imposibil sa raspund cand fie-mea mi-a readus mintea acasa indicandu-mi sfarsitul povestii:
“Mami, cum e oare posibil ca astia sa-l declare nebun pe Gulliver?”


Sensuri politice

Ca intotdeauna cand urmaresc emisiuni cu diverse personalitati publice si personaje politice din Romania, am sentimentul acut ca pierd ceva. Nu, nu e vorba numai de timp. Inocenta politica a romanului are de suferit intr-un ritm direct proportional cu numarul de minute de talk show vizionate si numarul de sesiuni de alegeri la care participa. Doctrinele se amesteca, stanga devine dreapta si dreapta stanga printr-o simpla schimbare de tema electorala, iar firavele notiuni politice ale omului obisnuit se descompun pana la anihilare dupa bunul plac al vorbitorului. Sau al vorbitorilor, pentru ca-s rare momentele cand se aude numai vocea unuia. Urmarind cu o mina oarecum “tampita” (respectiv de om trecut prin scoala romaneasca, potrivit definitiei prezidentiale) “filosofarile” expuse cu patima pe micul ecran, am avut la un moment dat o revelatie. Si cand spun “revelatie”, nu ma gandesc la locul unde e ingropata Elodia sau la formula vaccinului impotriva gripei porcine. Ci la gestul ala (care sincer imi doresc sa-mi devina tic), cand iti dai cu palma peste cap constatand cu stupoare ca-l ai. In sfarsit am inteles! Am inteles ca-n Romania ministrii sunt numiti intotdeauna din randul celor care raspund fara sa clipeasca la intrebarea “tu ce-ai face cu 4 miliarde de dolari?”. Bine, exceptandu-i pe cei de externe, care au in plus si proba impusa de “limbajul semnelor”.
Am inteles ca ministrii sunt acei oameni care se inconjoara de persoane cu imaginatie bogata, creatori de sinonime legale ale cuvantului “furt”.
Am inteles ca redirectionarea unei sume din bugetul unui minister inspre activitati necesare si de bun simt reprezinta in vocabularul ministerial definitia sintagmei “deturnare de fonduri”. Iar alinierea unor scanduri pentru crearea unei scene la un spectacol electoral e trecuta cu mandrie si multi bani la capitolul “servicii conexe”.
Am inteles ca ministrii din Romania sunt acei oameni milosi care, pentru a nu “pierde” banii poporului, ii canalizeaza preferential catre biete IMM-uri care impart aceeasi locuinta saracacioasa, recomandate nu de portofolii stufoase sau cifre de afaceri, ci de fluturasi simpli printati pe hartie de proasta calitate la imprimante oferite promotional cand unul dintre patroni si-a achizitionat ultimul model de Iphone.

Am inteles ca ne-am transformat de mult timp din “contribuabili” sau “electorat” in “victime colaterale”. Si-atunci mi-a parut rau ca, daca tot mi-am tras o palma peste cap, “revelatie” n-a insemnat secventa de numere castigatoare la 6/49


Cartonul si consola

1980: Un carton aruncat pe jos, cate 3 nasturi de fiecare, doi banuti si-o foaie de hartie. Patimi ascunse, rabufniri de orgoliu, emotii fierbinti la tragerea la sorti. Se trag grupele. Foaia de hartie se umple incet cu nume mari ale fotbalului mondial. Argentina, Italia, Franta, Brazilia sunt echipele cele mai disputate. De Romania nu se mai atinge nimeni, ea a fost adjudecata demult de posesorul celor doua porti de plastic si al terenului de carton. Nimeni n-ar fi vrut ca acesta sa-si ia jucariile si sa plece, de aceea, din cearta pentru Romania n-au mai ramas decat cateva proteste mute. Campionatul Mondial de fotbal cu nasturi poate incepe!

2008: Pipera. Palatul Parlamentului. Palatul Guvernului. Console create nu pentru jocuri pe PS2, PS3 sau WII ci pentru jocurile facute de PC, PSD, PNL etc. Cu controlere foarte durabile ce se muleaza perfect pe mainile utilizatorului, facandu-le foarte usor de manevrat chiar si de catre neinitiati (fiice de presedinti, primari de sector, ciobani etc). Cu jocuri incitante in care utilizatorul poate manui la bunul plac mase largi de oameni. Procente minuscule starnind isterii nationale, declaratii si acuze, aluzii sau injurii directe, totul la un pret incredibil de mic si cu posibilitatea salvarii nivelului la care te afli in cazul in care-ti pica platforma de sub picioare cand esti chemat la DNA. Pe langa ei, printre ei, noi ceilalti. Cei din jocul lor. Spectatori virtuali in noul best seller din domeniul “life games”.

Intre cele doua perioade, o singura diferenta esentiala. Pentru ca-i tara in care singura luminita nu e cea de la capatul tunelului ci cea de la capatul brichetelor aruncate in teren, pentru ca-i tara in care presedintele nu iese-n evidenta decat cu gafe si acordarea de decoratii electorale, pentru ca-i tara in care simpla asfaltare a unei gropi dureaza mai mult decat le ia altora sa ridice un zgarie-nori, niciunul dintre cei “cu jucarii” adevarate nu-si mai alege Romania. Dar parca nici noi, ceilalti, n-o mai vrem…


Despre Google

O sa scriu astazi despre google. Asta pentru ca despre politicieni si harul lor de a-si trage spuza pe o turta din care noua ne arunca rar firimituri, si asta numai in preajma alegerilor, s-a scris mult. Si degeaba. Ei isi continua marsul neintrerupt de murmure dezaprobatoare si fac ceea ce stiu mai bine. Vezi Kama Sutra …
Traim intr-o tara cu un sistem de valori din ce in ce mai aplatizat; intr-o tara in care oricine viseaza in statii RATB la ziua in care-si va cumpara ultimul model de BMW dupa ce va castiga potul cel mare de la 6/49; intr-o tara in care reactiile noastre sunt de cele mai multe ori invidie si frustrare, mascate sub ipocrizie si demagogie; intr-o tara in care atunci cand ti-e foame mesteci guma primita rest la eugenia (mai ieftina decat guma) pe care ti-ai cumparat-o de la supermarket-ul ridicat pe locul unde era odata un parc; intr-o tara in care vanzarea de constiinta a politicienilor n-ar fi insemnat probabil nimic pe langa ipotecarea viitorului copiilor tuturor. Sau ai potentialilor viitori copii intrucat se pare ca stresul cotidian face victime devenind o cauza a cresterii sterilitatii, intr-un probabil procent direct proportional cu potenta politicienilor.

Ok, o sa intrebati, dar care-i legatura cu google? Legatura-i urmatoarea: atunci cand votul ajunge o loterie si stii ca, indiferent ce combinatie ai incerca, tot necastigatoare va fi, daca tot e sa votezi, e de preferat sa pui stampila dupa o cautare prealabila pe google, folosind butonul “Ma simt norocos”.