Suporter

Am crescut cu driblingurile lui Maradona, cu finetea lui Zidane, cu precizia lui Maldini. Am plans cu cehii in finala din ’96, cu Baggio in cea din ’94, m-am ridicat in picioare la fazele lui Bergkamp, Ronaldo sau Ronaldinho. Am murit si-am inviat la golurile lui Hagi, Dumitrescu, Raducioiu si Lacatus, la ratarile lui Moldovan si paradele ratate ale lui Prunea…

Cu toate astea in spate, am iesit in strada, m-am imbracat in galben, in ros albastru, in alb rosu, in alb albastru, am rostogolit bannere pe stadion si-am continuat sa ma uit la meciurile voastre fara noima, in care fazele “importante” se discuta numai in afara celor 90 de minute si n-au nicio legatura cu meciul. Am sperat, cu fiecare nou “talent” vandut pe bani grei, ca el va aduce generatiei actuale acel lider asteptat mai ceva ca un Mesia. De parca s-ar putea face primavara numai cu o floare…

Intre zborul fanteziei si realismul tarator al omizilor, ati ales calea simpla: fluturi de noapte, roind bezmetic la lumina nocturnelor, pe bani multi. Frecandu-va in jurul lucsilor in speranta ca lumina aia vine de la lampa lui Aladin, iar cand va binevoi sa iasa, duhului ii veti cere singurul lucru care nu va reuseste de nicio culoare: sa jucati fotbal.

Cand veti realiza insa ca peluza e goala, nocturna stinsa demult, iar lumina in jurul careia va tot invarti in zborul vostru bezmetic nu-i de fapt decat sclipirea unei ultime raze de soare intr-o balega proaspata, veti implora cu buna stiinta o bucata de bold cu care sa va sinucideti, infigandu-va in insectarul din inimile suporterilor. Noi insa vom fi mult prea ocupati sa ne conservam speciile rare purtand numele Maradona, Maldini, Hagi…