The dark side of the moon

“Long you live and high you fly
And smiles you’ll give and tears you’ll cry
And all you touch and all you see
Is all your life will ever be.”

Noi si ei… Eu si tu… Izbindu-ne, amestecandu-ne pe culoare spiralate, intr-un vartej ametitor fara inceput sau sfarsit. Sarind sau impiedicandu-ne de obstacole mai mult sau mai putin vizibile, ridicate de ignoranta, de viata sau de propria vointa, doborate de sentimente, de destin, sau de intamplare. Alergand intr-o cursa a carei linie de sosire e dincolo de lumina, probabil in partea intunecata a lunii…

“I’ve always been mad, I know I’ve been mad, like the
most of us… very hard to explain why you’re mad, even if you’re not mad…”

Respirand ritmat aerul unui apus inlantuit in lacrimi, am cunoscut, zambind, rasaritul. Un rasarit intunecat si palid, asemeni unei zile numai bune de ucis iluzii. Si-n timp ce alergam tacuta prin ploaia ce-mi picura turturi in suflet, am avut senzatia acuta ca undeva, candva, auzul meu orbit de atata liniste, pierduse zgomotul pistolului, iar eu furasem startul.

“Live for today, gone tomorrow, that’s me, HaHaHaaaaaa!”

Uneori e de ajuns sa poti privi soarele in fata ca sa vezi partea intunecata a lunii si linia de finish. Iar la sfarsitul zilei, totul va fi clar:

“There is no dark side of the moon really. Matter of fact it’s all dark.”

Si parc-as mai avea ceva de spus dar cantecul s-a terminat demult iar aer nu mai am decat sa alerg, cu ochii tinta la soarele de pe culoarul meu…