Ultimul an nou

Cu un oftat prelung, s-a asezat pe prispa vremii cautand alinare in amintiri. Obosise alergand in stanga si-n dreapta, impartind secunde de fericire sau milenii de durere. Cu toate astea, era impacat. “Poate-am dobandit intelepciunea de pe urma” isi zise cu un zambet amar in coltul gurii. Stapanea universul. Macar prin faptul ca stia acum ca o zi nu are niciodata 24 de ore. Iar exemplul cel mai bun era pentru el ziua asta. Lunga, atat de lunga, mai lunga chiar decat acel 29 februarie insipid pentru care  se simtise atat de special odata… Asta era ultima lui zi. Paradoxal, o zi care pentru ceilalti nu conta decat in cele cateva secunde cand incepeau sa numere: 5, 4, 3, 2…

Nici acum, cand se pregatea sa treaca pragul, nu se hotara ce sa-i doreasca fratelui sau. 12 luni de sanatate, 52 de saptamani de bunastare, 365 de zile de liniste…

Poate ca batranetea il facuse sa-si rosteasca cu voce tare gandurile. Pentru ca imediat, insotita de-un suras slab perceput in mustata abia mijita, vocea noului an se facu auzita: “Hi hi hi, bine ca nu-s bisect si eu, sigur iti dadea cu virgula…”

Cu acelasi zambet amar in coltul gurii, 2008 se pierdu in negura vremii fara ca urarea lui sa se mai auda dintre miile de pocnitori si artificii…

5,4,3,2… “2009, sa fii un an nou!”