Scris de sociopata pe iunie 19, 2009
Ca intotdeauna cand urmaresc emisiuni cu diverse personalitati publice si personaje politice din Romania, am sentimentul acut ca pierd ceva. Nu, nu e vorba numai de timp. Inocenta politica a romanului are de suferit intr-un ritm direct proportional cu numarul de minute de talk show vizionate si numarul de sesiuni de alegeri la care participa. Doctrinele se amesteca, stanga devine dreapta si dreapta stanga printr-o simpla schimbare de tema electorala, iar firavele notiuni politice ale omului obisnuit se descompun pana la anihilare dupa bunul plac al vorbitorului. Sau al vorbitorilor, pentru ca-s rare momentele cand se aude numai vocea unuia.
Urmarind cu o mina oarecum “tampita” (respectiv de om trecut prin scoala romaneasca, potrivit definitiei prezidentiale) “filosofarile” expuse cu patima pe micul ecran, am avut la un moment dat o revelatie. Si cand spun “revelatie”, nu ma gandesc la locul unde e ingropata Elodia sau la formula vaccinului impotriva gripei porcine. Ci la gestul ala (care sincer imi doresc sa-mi devina tic), cand iti dai cu palma peste cap constatand cu stupoare ca-l ai. In sfarsit am inteles!
Am inteles ca-n Romania ministrii sunt numiti intotdeauna din randul celor care raspund fara sa clipeasca la intrebarea “tu ce-ai face cu 4 miliarde de dolari?”. Bine, exceptandu-i pe cei de externe, care au in plus si proba impusa de “limbajul semnelor”.
Am inteles ca ministrii sunt acei oameni care se inconjoara de persoane cu imaginatie bogata, creatori de sinonime legale ale cuvantului “furt”.
Am inteles ca redirectionarea unei sume din bugetul unui minister inspre activitati necesare si de bun simt reprezinta in vocabularul ministerial definitia sintagmei “deturnare de fonduri”. Iar alinierea unor scanduri pentru crearea unei scene la un spectacol electoral e trecuta cu mandrie si multi bani la capitolul “servicii conexe”.
Am inteles ca ministrii din Romania sunt acei oameni milosi care, pentru a nu “pierde” banii poporului, ii canalizeaza preferential catre biete IMM-uri care impart aceeasi locuinta saracacioasa, recomandate nu de portofolii stufoase sau cifre de afaceri, ci de fluturasi simpli printati pe hartie de proasta calitate la imprimante oferite promotional cand unul dintre patroni si-a achizitionat ultimul model de Iphone.
Am inteles ca ne-am transformat de mult timp din “contribuabili” sau “electorat” in “victime colaterale”. Si-atunci mi-a parut rau ca, daca tot mi-am tras o palma peste cap, “revelatie” n-a insemnat secventa de numere castigatoare la 6/49 
Publicat în Anti-SOCIAL | 12 Comentarii »
Scris de sociopata pe mai 2, 2009
A Fî O Sî Tî A fîîîîosîîîîîtîîîî… NU STIU!!!
Cu glasul gatuit isi arcuieste intrebator spranceana dinspre mine, incercand sa fure macar umbra unui zambet, in timp ce, preventiv, isi potriveste o lacrima perfecta in ochiul nesprancenat. Atunci ma trezesc dandu-mi seama ca nu mi-a fost niciodata atat de greu sa citesc o propozitie ca acum; ca literele par a se amesteca, iar vocalele nu mai au lungimea necesara sa faca legaturi cu consoanele. Cu toate astea diftongii sunt prea lungi, triftongii deja exagereaza, iar h-ul e atat de greu de legat cu c sau g si e… Trag aer in piept si reinvat sa citesc. In gand. Batalia e pierduta pentru amandoua. Fara victime. Urmarea? Ea citeste cuvantul dintr-o rasuflare, iar eu incep sa spun povesti.
“A fost odata ca niciodata. A fost o privire de copil rasfatat, un copil care te cunostea la 6 ani mai bine decat au reusit altii in ani intregi si dupa multe cuvinte rostite…”
Povestea inventata curge incet, ea adoarme rapusa de glasul si apropierea ta, iar tu mai multumesti o data cuvintelor. Si continui sa te miri cum de inca mai traiesti cand ai inima oprita din bataie, precum aripile unui fluture prinse intre doua degete mici…
Publicat în Trafic greu | 4 Comentarii »
Scris de sociopata pe aprilie 30, 2009
Sunt momente cand iti iscodesc cu unghiile vorbele, decojindu-le ca pe o nuca verde, incercand sa citesc dincolo de nuante, dincolo de litere. Mutenii.
Sunt momente cand am nevoie de toate emotiile mele, de toate visurile tale, de toate gandurile noastre. Goliciuni.
Sunt momente cand plusez gandindu-ma ca ma iubesti numai in zilele fara sot. Cacealmale.
Sunt momente cand ma ratacesc de tine ca un fluture de noapte tembel pierdut in lumina. Regasiri.
Sunt momente cand fac pace cu dusmanul din mine. Rataciri.
Sunt momente cand imi impart singuratatea intre unu si unu. Resturi.
Sunt momente in care realizez ca nu m-a vazut nimeni niciodata cu toate aripile intinse. Prabusiri.
Sunt momente in care-mi doresc sa fi inventat ceva; o culoare, un cuvant, un gest. Atunci imi iau creionul, il ascut intre ganduri, inchid ochii si incep sa desenez. Pluraluri.
Sunt momente cand, muti, ne golim resturile de ratacire, prabusind toate cacealmalele intr-un plural regasit: amandoi.
Publicat în Trafic greu | 2 Comentarii »
Scris de sociopata pe aprilie 14, 2009
Publicat în Movies and Music | 6 Comentarii »
Scris de sociopata pe martie 27, 2009
Habar n-avea cum ajunsese acolo. Simtise doar cum se aprinde pana la incandescenta, dupa care urmase caderea in gol. Gaura neagra se terminase intr-un albastru limpede brazdat de milioane de lumini care se amestecau ca pete de cerneala pe un petec de sugativa. O umbra de amintire ii spunea ca acele lumini erau la fel ca ea. Doar ca a ei palise, ingropata in adancurile marii ce o stinsese…
Ziua de la suprafata trimitea sageti de soare indulcind duios apa sarata. Potcovit cu tinerete si inhamat la trasura invizibila a sperantei, calutul de mare se trezise harjonindu-se timid cu o tufa generoasa de corali. Se lasa in voia valurilor rostogolindu-se in galop prin spuma ce aducea la mal povesti de iubire. Un val nastrusnic il lovi viguros de o ramura, descoperind minunea simetrica…
Din ziua aceea, nimic nu-i mai putea desparti. Nu semana cu niciuna din stelele de mare pe care le intalnise pana atunci. Desi era intunecata, de la ea venea o lumina care-l facea sa-si schimbe culoarea in fiecare clipa. Parca se scalda intr-un vesnic curcubeu oglindit. Rabdatoare si statornica, ea invatase sa-l iubeasca si sa-l astepte, iar el se intorcea mereu la ea, aducandu-i in dar fire de lumina inchise-n perle de scoici care sa-i mai aline dorul ce casa.
Intr-o buna zi insa n-o mai gasise sub ramura de coral binecunoscuta. S-a cabrat instantaneu, cautand-o disperat sub fiecare scoica de pe fundul marii inca tulburate de furtuna din ziua aceea. Obosit, si-a ridicat ochii deznadajduiti, implorand luna care tocmai rasarise. Si atunci a vazut-o!
De atunci incoace, in fiecare noapte, marea inspumata spune povestea calutului de mare care se indragostise de o stea cazatoare. Iar indragostitii care-si indreapta ochii spre cer tinandu-se de mana, pot jura ca il vad zburdand voios, inhamat la carul mare.
Publicat în Trafic greu | 2 Comentarii »
